Regizorul spectacolului Cristian Gheorghe avea să facă următoarele remarci cu privire la piesa semnată de dramaturgii ucrainieni, A. Mardan și A. Tarasul: ”Un câine. Imaginar sau real.Oameni.Vulnerabili sau plini de putere. Dorinţe. Pure sau nocive. Răzbunare. Meschină sau frizând apocalipsul. Gânduri. Pozitive sau întunecate. Lacrimi. Adevărate sau teatrale, inutile sau având calitatea de a schimba ceva. Agonie, goană nebună, ură, lipsă de scrupule, agitaţie continuă, soluţii extreme, într-un război al iluziei că fiecare dintre actanţii poveştii este, de fapt, unic moştenitor al unei averi imense, care devine raţiune de a fi, demolând astfel umanitatea, strivind moralitatea, sufocând sentimentele. Înfruntare pe viaţă şi pe moarte în jurul unui seif care, cu siguranţă, ascunde mult doritul testament – cel dăruitor de putere supremă celui ce va ajunge să intre în posesia giganticei sume de bani conţinuta în el. Pînă la urmă, un joc care scoate la iveală adevărata faţă a unor oameni pentru care a avea cât mai mult este unic scop, joc care face să se topească măştile reliefând snobism, răutate, reducţie umană, într-o mecanică urată ce are ca finalitate extincţia.”