GENERAL  BRIGADÄ‚ (r) STROEA ADRIAN- PROFESOR UNIVERSITAR DOCTOR

• Născut  la Pucioasa, județul Dâmbovița, pe data de 01.iulie 1960;
• Fiu de colonel

• ȘCOLI ABSOLVITE:

1. Liceul Militar din Breaza;
2. Școala Militară de Ofițeri Activi de Artilerie –Sibiu- promoția  1982- șef de promoție;
3. Academia Militară de Înalte Studii Militare București-1989- șef promoție

• FUNCÈšII ÎNDEPLINITE:

1. Lector la Centrul de Pregătire al Artileriei Terestre din Ploiești;
2. Lector la  Academia  Forțelor Terestre „Nicolae BălcescuË® din Sibiu;
3. Comandant al Școlii de Aplicație  de Artilerie Sibiu;
4. Comandant al Brigăzii 8 LAROM Focșani.

• Are 18 cărți scrise  dintre care ENCICLOPEDIA ARTILERIEI- este o adevarată capodoperă pentru această  armă, fiind  singura enciclopedie a unei arme din armata română.

-Pe data de 14 Mai 2022 ora 10,00 cu ocazia Zilelor Culturale ale Municipiului Bârlad în colaborare cu Asociația C.A.R.P. „Elena CuzaË® Bârlad , Primăria  și Consiliul Local,  va lansa  cartea  intutulată: „ÎNTRE PRESTIGIUL NUMELUI ȘI NEDREPTATEA ISTORIEIË® publicată la Editura Militară București, 2021 dedicată  Generalului Traian Grigorescu, fiul eroului de la Mărășești –General Eremia Teofil Grigorescu.

Coperta : Ion MIHAIU

Redactor : Dana –Irina GÎJU

Layout: Elena LEMNARU

Cartea conține  biblografie.

Lansarea  va avea loc în SALA MICÄ‚ aCinematografului Victoria din municipiul Bârlad, județul Vaslui.

        Apariția acestei cărți dedicate generalului Traian Grigorescu - fiul marelui erou de la Oituz și Mărășești, generalul Eremia Teofil Grigorescu - se datorează dorinței de a-1 aduce în atenția cititorilor, a celor ce prețuiesc în mod special spiritele alese ale neamului care au contribuit substanțial la înfăptuirea istoriei noastre. Am scris aceste rânduri motivat de convingerea că este nedrept ca peste numele acestui militar de elită, care a servit cu devotament statul român, atât în cadrul oștirii, cât și în administrația publică, să se aștearnă uitarea. Această convingere mi-a fost întărită în urmă cu ceva timp, când, încercând să găsesc informații necesare scrierii unui articol despre generalul Traian Grigorescu, am fost surprins și profund mâhnit de faptul că nu am găsit nicio informație despre anii din urmă ai existenței sale, de după cumplita experiență trăită la colonia de muncă Capul Midia. Am fost totodată surprins să constat că finalul vieții sale nu era știut nici măcar de selecta comunitate a istoricilor militari, anul și locul trecerii sale în veșnicie fiind cvasinecunoscute. Singurele date știute erau doar cele referitoare la faptul că a fost primul comandant al Liceului Militar din Cernăuți (1924-1928) și că, într-o vreme, a fost adjutant regal și director al Åžcolii Palatine, înființată special pentru regele Mihai I. Ulterior, pe timpul scrierii acestei cărți, am aflat de un lăudabil demers editorial al distinsului profesor pensionar Traian T. Lazăr, neobosit restitutor de istorie națională, menit a prezenta cititorilor trista experiență a prizonieratului, din perioada 1916-1918, a viitorului general lăsat în uitare. Sub titlul Traian Eremia Grigorescu. însemnări din Războiul întregirii, acesta a publicat în premieră, în 2018, jurnalul cu însemnările zilnice ale căpitanului Traian Grigorescu, precum și unele consemnări ale unor camarazi, din timpul prizonieratului din Primul Război Mondial, din Bulgaria. Cartea profesorului Traian T. Lazăr, apărută sub egida Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a municipiului Ploiești și publicată la Editura Tracus Arte, este rezultatul studierii și valorificării aceleiași surse, folosită și de mine, „Fondul Arhivistic Familial Grigorescu” de la Serviciul Județean Prahova al Arhivelor Naționale. Spre deosebire de lucrarea profesorului Traian T. Lazăr, cartea de față este o radiografiere a întregii vieți a generalului, care include, desigur, și trista experiență a prizonieratului, reflectată în jurnalul său de însemnări din perioada respectivă.

        Generalul Traian Grigorescu a avut o carieră militară de excepție care îl plasează în mod ineluctabil în elita oștirii din prima jumătate a secolului trecut. Profesional, a avut deopotrivă șansa și neșansa de a fi fost fiul generalului Eremia Teofil Grigorescu. Åžansa s-a datorat privilegiului de a-1 avea ca model în devenirea și afirmarea profesională pe eminentul său tată, iar neșansa, faptului că, din perspectiva excelenței și notorietății tatălui, ștacheta așteptărilor și exigențelor comandanților și șefilor săi față de el, dar și ale lui față de el însuși a fost constant foarte sus ridicată. A fost conștient de faptul că onoarea de a purta numele Grigorescu îl obliga să se ridice la înălțimea prestigiului părintelui său. Spre lauda sa, a reușit să-și ducă onorant „povara” prestigiului patern, „îngreunată” în mod fericit de prestigioasa performanță a mamei sale de a fi fost prima femeie absolventă de matematici a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cu franchețe, a recunoscut că felul său de a fi a fost influențat de hotărârea, perseverența și dârzenia tatălui său, elocvent consacrate în conștiința neamului prin epica deviză „pe aici nu se trece” peste care s-a suprapus impresionanta putere a voinței mamei sale, care-i crease de-a lungul timpului o aureolă de desăvârșită mamă, soție, educatoare și profesoară de matematică. Părinții i-au fost model întreaga viață. Așa cum a consemnat în memoriile sale, impresionantă mărturie peste ani, multe dintre deciziile delicate, ce au presupus serioase probleme de conștiință, le-a luat raportându-se la dragii săi părinți, punându-și întrebarea: „Ce ar face sau ce ar ii făcut tatăl meu, ce ar fi gândit mama mea într-o împrejurare ca asta?”

      Generalul Traian Grigorescu reprezintă tipul de ofițer emblematic pentru instituția militară din perioada interbelică, caracterizat de: educație aleasă, pregătire de specialitate temeinică, ferventă iubire de țară, spirit civic-cetățenesc ireproșabil, moralitate fără cusur. Acest cumul de alese calități i-a permis să aibă o carieră militară de succes, începută cu gradul de sublocotenent și încheiată cu cel de general, îndeplinind o varietate de funcții, de la comandant de subunitate de artilerie, până la comandant de divizie. Åži-a probat din plin calitățile militare de excepție în timpul Primului Război Mondial, dobândind onoranta aură de erou la Turtucaia, în anul 1916, confirmată prin atribuirea Ordinului Militar „Mihai Viteazul” A purtat cu mândrie și respect mantia de cavaler al acestui ordin.

       A fost un om corect și demn. Calitățile sale i-au adus nu numai aprecierea superiorilor săi și prețuirea subordonaților, ci și nu puține neajunsuri și chiar suferințe. Relevant în acest sens este faptul că, pe timpul prizonieratului, a preferat să suporte cumplite corecții fizice, cu efecte dureroase mult timp, decât să facă rabat de la demnitatea de ofițer al Armatei Române. De asemenea, un alt argument ce evidențiază demnitatea sa specială îl reprezintă faptul că, deși a fost respectuos cu regele Carol al II-lea, nu a manifestat niciodantă slugărnicie în relațiile cu acesta. A avut tăria de caracter de a-i spune multe adevăruri incomode și aspecte ce puteau fi percepute chiar ca afronturi personale, de exemplu dorința de a se manifesta profesional în afara Casei Militare Regale, mai aproape de trupă, de adevăratul spirit al oștirii. Tot cu demnitate a părăsit armata prin demisie, atunci când a fost nedreptățit prin nepromovarea cuvenită conform reglementărilor vremii în funcția de comandant de corp de armată, în locul său fiind numit un ofițer care nu îndeplinea condițiile necesare promovării. Nu a lăsat pătată onorabilitatea sa recunoscută și nu a acceptat să facă compromisuri cu sine însuși.

      Din nefericire, a fost de prea multe ori nedreptățit în cariera militară. Un alt exemplu relevant în acest sens îl reprezintă faptul că recunoașterea oficială, cu multă întârziere, a eroismului său de la Turtucaia și acordarea Ordinului Militar „Mihai Viteazul” s-au făcut abia în 1927, după 11 ani. Trist este că recunoașterea târzie a eroismului său s-a produs în urma unui impresionant raport în care a atenționat că, în mod vădit nedrept, imoral, au fost decorați și înaintați în grad înainte de termen camarazi care au părăsit capul de pod de la Turtucaia, iar cei - printre care și el - care au rămas din proprie inițiativă să lupte pentru onoarea neamului românesc, cu prețul vieții, chiar și după primirea ordinului de retragere, au fost uitați de conducerea armatei și a statului. Nu și-a elogiat propriul eroism de la Turtucaia, ci a remarcat doar inacceptabila recompensare cu ordine, medalii și grade a unor nemerituoși camarazi.

       A fost nedreptățit și după încheierea carierei militare, prin privarea ilegală, în mai multe rânduri, de pensie. Soluționarea acestei probleme a fost posibilă grație perseverenței sale de a-și exprima deschis, cu mult curaj, nedreptatea la care era supus. A fost persecutat și atunci când, fără să fie judecat și condamnat, a fost trimis în anul 1952 pentru „reeducare” la colonia de muncă Capul Midia. De asemenea, a fost nedreptățit și prin supravegherea sa atentă de către Securitate, doar pentru că fusese într-o vreme adjutant regal, grație calităților de militar și educator de excepție, făcându-se abstracție de faptul că toată viață fusese devotat țării și că era fiul unui mare erou național.

       Toate aceste prea multe nedreptăți mi-au amplificat dorința de a-1 aduce pe generalul Traian Grigorescu în atenția publicului cititor, ca un firesc gest de pioasă și necesară reparație morală peste ani. Recunosc că generalul Traian Grigorescu este un apropiat al sufletului meu nu numai datorită calităților sale care-1 plasează în galeria spiritelor alese ale oștirii, ci și unei determinări subiective generate de apartenența noastră la onoranta comunitate a artileriștilor.

      Chiar dacă jurnalul său cu însemnări zilnice din timpul prizonieratului la bulgari, inserat în această carte, nu mai este o premieră, deoarece a văzut deja lumina tiparului, așa cum am arătat mai sus, el este integrat fragmentar în diferite capitole și completat cu alte însemnări autobiografice ale generalului, nepublicate până în prezent, la care se adaugă ineditele însemnări făcute despre acesta de către fiul său, inginerul dr. Dece-bal Grigorescu. Doresc să menționez, de asemenea, că, pentru prima dată, este prezentată o serie de documente și fotografii inedite din „Fondul Arhivistic Familial Grigorescu” despre cei doi eroi, tată și fiu, generalul Eremia Teofil Grigorescu și generalul Traian Grigorescu.

      Åžansa scrierii acestei cărți, menită a alunga colbul uitării așternut peste viața unui erou nedreptățit, mi-a fost oferită de către Serviciul Județean Prahova al Arhivelor Naționale, unde am descoperit consistentul și interesantul „Fond Familial Grigorescu” pe care instituția mi l-a pus cu multă generozitate la dispoziție. Acesta a fost constituit ca urmare a inspiratei donații făcute, în urmă cu mai mulți ani, serviciului mai sus-menționat de către inginerul dr. Decebal Grigorescu, fiul generalului. Fondul arhivistic include numeroase documente, însemnări, scrisori și fotografii ce au aparținut generalului Traian Grigorescu, ilustrului său tată, generalului Eremia Teofil Grigorescu, precum și donatorului. Apariția cărții a fost substanțial sprijinită de Arhivele Militare Naționale Române din Pitești, care mi-au înlesnit accesul la documentele ce mi-au facilitat reconstituirea detaliată a traseului carierei generalului Traian Grigorescu, de la înscrierea sa la Åžcoala Fiilor de Militari din Iași până la momentul trecerii în rezervă prin demisie. Åži, nu în ultimul rând, creionarea cât mai cuprinzătoare și fidelă cu putință a biografiei distinsului general a fost posibilă ca urmare a solicitudinii manifestate cu celeritate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Recunoștința și mulțumirile mele merg către toate aceste instituții.

     Un gând aparte de gratitudine mi se îndreaptă către directorul Editurii Militare, istoricul Adrian Pandea, mereu vrednic de laudă pentru neobosita strădanie de a înarma cititorii fideli editurii cu cărți de cât mai bună calitate.

      Sper că argumentele succint prezentate aici sunt suficiente pentru incitarea curiozității cititorilor în a lectura această carte. De asemenea, îmi exprim speranța că prin strădania de a așterne pe hârtie aceste rânduri despre personalitatea complexă, viața și activitatea sa, generalul Traian Grigorescu va fi (re)descoperit de către cei cu simțire și trăire românească.

Autorul